Economia mondiala, industria si, implicit, dezvoltarea stivuitoarelor au fost afectate in mod semnificativ de o serie de evenimente ce s-au petrecut in secolul XX. O data cu evolutia marilor corporatii din Statele Unite ale Americii a crescut si necesitatea unor noi metode pentru transportul si manipularea bunurilor. Asadar, nu este deloc surprinzator faptul ca marii pionieri in dezvoltarea stivuitoarelor erau americani – nume precum Clark, Towmotor, Hyster, Baker si Yale ne sunt foarte cunoscute astazi.
La sfarsitul secolului al XIX-lea apar primele echipamente manipulate manual care folosesc platforme in locul furcilor, precum si alte utilaje pentru deplasarea si transportul marfurilor pe orizontala. Echipamentele actionate prin motoare electrice si baterii de tractiune devin populare in timpul Primului Razboi Mondial datorita lipsei grave de forta de munca. Abia mai tarziu, platforma utilajelor devine alimentata electric, permitand operatorului sa ridice si sa coboare incarcatura.
La sfarsitul Razboiului, proiectantii de utilaje incep sa observe beneficiile stivuirii, crescand astfel nivelurile de eficienta. In acest context, ei dezvolta un utilaj cu platforma care se ridica. Echipamentul in sine nu este descoperit cu adevarat decat atunci cand un grup de lucratori de turnatorie din cadrul Clark Equipment Company, in America, dezvolta un mic utilaj in anii 1916 – 1917 pentru a transporta nisip si piese turnate brute. La momentul respectiv, motoarele Diesel nu erau potrivite pentru aplicatiile industriale si astfel echipamentul a fost dotat cu un motor pe benzina si 3 roti. Utilajul nu era foarte usor de manipulat si nici nu oferea siguranta operatorului. Pentru a vira la stanga, utilizatorul trebuia sa invarta volanul spre dreapta, si invers. Echipamentul nu avea frane si modalitatea de a-l opri era aceea de a se lovi de un obiect. Cu toate acestea, utilajul isi facea treaba in mod rezonabil iar vizitatorii fabricii incep sa-i aprecieze imediat valoarea. Clark nu a facut prea multe investitii in dezvoltarea acestui echipament pana in momentul in care un ofiter din armata americana si-a exprimat interesul pentru utilaj in timpul unei vizite. Utilajul reprezenta solutia ideala pentru a transporta material exploziv. In vremea aceea, armata americana folosea platforme electrice pentru a cara materialul exploziv catre depozite. In majoritatea cazurilor, depozitele erau situate la capatul unei pante lungi iar bateriile platformelor cedau in mod regulat la jumatatea traseului. Astfel, in ajunul Primului Razboi Mondial armata l-a delegat pe Eugene B. Clark sa fabrice utilaje in 3 roti cu prioritate militara. In acest context, Clark dedica o linie separata de productie pentru aceste echipamente, iar mai tarziu o intreaga fabrica.
Inceputurile stivuitorului electric
Aproape in paralel cu dezvoltarea stivuitorului cu ardere interna in Statele Unite, companii americane precum Yale & Towne si Baker produc stivuitoare electrice. In anii 1920, aceste echipamente incep sa fie exportate in Europa. In acelasi timp, producatori europeni precum Ransomes & Rapier si Lansing Bagnall erau, de asemenea, ocupati producand propriile stivuitoare electrice sau fabricandu-le sub licenta americana.
In 1844, Linus Yale Jr. pune bazele companiei Yale in Newport, Connecticut, pentru a produce incuietorile care ii poarta astazi numele. In 1868, Yale si Henry R. Towne, un tanar tehnician si afacerist, infiinteaza Yale Lock Manufacturing Company, care mai tarziu se va numi Yale and Towne Manufacturing Co. In 1919, Yale produce primul stivuitor electric, iar in 1923 introduce catargul inclinat si furcile. Din acel moment, Yale isi extinde productia si in Europa, devenind astfel unul dintre marii pionieri din industria echipamentelor de ridicat si manipulat marfuri. In prezent, Yale este leader pe piata americana si numarul 3 mondial.
Razboiul alimenteaza cresterea productiei de stivuitoare
In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial utilizarea stivuitoarelor ia amploare. Acestea se dovedesc a fi indispensabile, incarcand si descarcand navele si trenurile americane de doua ori mai repede. Se spune ca militarii americani foloseau aceste utilaje pentru a impinge epavele avioanelor de pe puntea de zbor direct in ocean.
In 1939, Clark isi mareste productia la 2000 de utilaje pe luna, comparativ cu perioada de dinaintea razboiului, cand erau fabricate aproximativ 75 de unitati. Numele Clark intra in mintea a milioane de soldati si muncitori, devenind sinonim cu denumirea de “stivuitor” in intreaga lume. Yale si Hyster cunosc, de asemenea, o explozie a comenzilor de stivuitoare destinate utilizarii in timpul razboiului.
Dupa terminarea acestei perioade, stivuitoarele incep sa fie tot mai mult utilizate in diverse domenii, mai ales din 1946 cand este introdus “europaletul” si toate marfurile incep sa fie paletizate.
Aparitia stivuitoarelor pe piata asiatica
La jumatatea anilor 1960 apar primele utilaje produse in Asia, iar majoritatea provin din Japonia. In cazul acestora, factorul determinant nu il reprezinta calitatea produsului (care este mult mai redusa comparativ cu utilajele americane si europene), ci pretul produsului. Producatorii asiatici incearca sa castige cat mai mult din piata europeana oferind mai multe optiuni incluse in dotarea standard si reducand pretul cu pana la 35%. In 1980, producatorii din Asia se lovesc de tot mai multe restrictii impuse de europeni privind exporturile. Astfel, pentru a evita acest obstacol, Toyota deschide o linie de productie in Franta, devenind primul producator asiatic care stabileste un punct de lucru in Europa. Exemplul sau este apoi urmat de TCM, Mitsubishi, Nissan si Komatsu. In 1970, stivuitoarele produse in Asia patrund pe piata americana.
In prezent, piata se afla intr-o stare de echilibru, fiind putine diferente legate de pret, calitate si fiabilitate intre principalii jucatori din industria stivuitoarelor.
